Nu traim vremurile potrivite pentru a incita la puturosenie. Dar sunt ferm ca asta e solutia care ne poate salva din abisul depresiei. Avem nevoie sa cumparam timp pentru noi. In ADN-ul nostru e scris sa tratam cu lene superficiala munca, iar placerile sa ni le facem in graba. Viata noastra are nevoie de un switch. Buna randuiala e alta. Se cuvine sa ne savarsim muncile cu mai multa iutenie si sa trandavim in fata voluptatilor.
Suntem poporul lui ”graba strica treaba, dar lenea o innobileaza”, stim doar sa impingem spre plus infinit orice deadline, oricat de indepartat ni l-am impune. In schimb, facem parte din secta unde actul placerii e compus doar din orgasm, suntem tribalii pe pamantul carora a fost ucis preludiul.
Avem nevoie de lene. Azi nu mai traim placeri, ci rezumate de placeri. Ne iubim femeile cu repeziciune, iar preludiu a ajuns sa insemne desfacutul cataramei de la curea. Ne crestem copiii in pripa, ajungand sa le masuram trecerea anilor doar prin botezuri, taieri de mot, serbari scolare si bacalaureat. Parintii ne imbatranesc in fuga, nu stim sa le privim intelepciunea ridurilor si a parului carunt, ne dam seama ca au ajuns la apusul vietii doar cand alergam cu ei prin spitale. Ne cultivam prietenii prin SMS-uri de genul ”Ce faci?”, nu prin invitatii de genul ”Cand mai treci pe la mine?” Bem alcool prost si niciodata pur, mereu indoit cu apa sau energizante proaste, scoatem vinul la PET direct din frigider, si-l turnam din borcan direct pe gat, n-avem timp sa ametim bautura zeilor intr-un pahar semet, sa-l adulmecam si sa-i simtim buchetul pe cerul gurii. Am transformat cartile in bibelouri, le cumparam, dar nu le consumam, le rasfoim, dar nu le mai citim. in bistro-uri putea a barfa mitica in loc sa miroasa a cafea prajita. Iesim la carciuma ca sa mancam mult, nu pentru conversatie, shaormeria a inlocuit restaurantul pentru ca nu obliga nici la vorba, nici la maniere. Mancam ca sa fim satuli, caci am uitat ce ne spuneau bunicii: ”Sa-ti tihneasca masa!” Cand iesim din universul nostru, ne place sa pozam, nu sa admiram, sa vizitam, in nici un caz sa ne implinim.
Va ordon sa fiti mai puturosi. Ascultati-i pe batranii de la Black. It’s a wonderful, wonderful life…no need to run..
Vai ! In sfarsit cineva care e de aceeasi parere ca si mine
) !
foarte adevarat si cred ca majoritatea dintre noi simtim pe piele noastra, ne e greu sa recunoastem si ne e greu sa luam atitudine…
cu lenea……si la mai mareeee….
din pacate traim in secolul vitezei, nu ne mai bucuram de nimic cu atat mai mult de lucruri simple:(
o zi faina:D
Sincer? Lenea e cel mai bun medicament pentru atatia ani de alergat continuu.
Cand incepi sa muncesti de la 15 16 ani iti zic eu ca vinul ala la PET si alcoolul amestecat cu energizante nu face altceva decat sa te mai scoata din lumea in care traiesti.
Si acum sa fim sinceri nu toata lumea are bani de Pinot Noir din 1800 , unii se mai multumesc si cu Babanu la 2 litri ..
Ai foarte multa dreptate in ceea ce zici si iti spun sincer ca as vrea sa pornim o “revolutie” impotriva acestui cotidian…dar oare este posibil?
Traim intr-o lume in care nici de lene nu ai vreme; un roman in a caror pagini sunt xerox-uri ale zilei precedente: cafeaua de dimineata bauta in graba ca sa nu intarzii la servici (ca cine stie cum o sa fie traficul), stresul de la munca( pe langa cel pe care il solicita postul tau, acum mai ai un stres in plus: ai auzit barfa: RESTRUCTURARI); incerci sa te calmezi la gandul ca o sa mergi acasa si o sa petreci cateva ore cu cei dragi – dar stresul revine in momentul in care se anunta o alta sedinta la sfarsitul programului ca…de’ daca e criza poate reusim sa trecem cu brio peste daca facem sedinte peste sedinte in care repetam acelasi lucru si in care sefii isi arata “disperarea” – urland – in fata angajatilor, ca doar ei sunt “de vina”.
Cand auzi, intr-un sfarsit, propozitia pe care o asteptai cu nerabdare “Sunteti liberi! O seara frumoasa!”, te uiti la ceas si realizezi cu stupoare ca e deja seara (7.30 – 8.00 P.M.).
Acasa esti primit/a cu o oarecare raceala (chiar dca nu ti-o spun, poti sa citesti in ochii celor dragi dezamagirea ca iar a mai trecut o zi in care timpul acordat lor a fost infim). Faci repede ceva de mancare, nu foarte consistent ca doar nu ai avut vreme sa mergi la cumparaturi, si in acelasi timp pui mana pe telefon sa vorbesti putin si cu cei “batrani”.
Si uite asa a mai trecut o zi, in care realizezi ca nu ai reusit sa faci nimic nou, si pui capul pe perna sperand ca macar in vis sa poti duce la bun sfarsit ceea ce ti-ai dori, dar realizezi ca maine e data scadenta la una dintre utilitati si ca salariul a intarziat si luna aceasta…si revine cel ce te-a insotit pe parcursul intregii zile: STRESUL. Si normal ca atunci cand persoana draga vine langa tine tanjind dupa putina afectiune (sau considerand tot ca tine: ca ai nevoie de putina afectiune), preludiul se rezuma la un simplu” desfacut al cataramei de la curea”.
Oare asta sa fie lene?
sunt de acord cu spusele tale Mihai si cred ca ne e foarte greu sa recunoastem acest lucru…si mai ales sa facem ceva in sensul asta…
o dupa amiaza placuta
Ma bucur enorm ca ai revenit
Imi place foarte sa iti citesc blogul,acum cand ai revenit!Si eu sunt de aceiasi parere cu tine..si cred ca multi dintre noi,dar poate ca nu ne dam seama! Nu mai stim sa ne bucuram de viata asa cum este ea..cu bune si cu rele…:(
Sper sa mai scrii aici,pentru ca iti citesc cu mare drag blogul!Mult succes in continuare in tot ceea ce faci!:*
f adevarat ceea ce spui tu….dar totusi asta e secolul in care traim,si……..nu avem cum sa traim in trecut pentru ca nu am fi in pas cu vremurile……..
Mihai ne incanti pe toti cu ceea ce scri si sper sa o faci cat mai des!
chestia cu lenea cred ca a devenit deva un cliseu, e un fapt ce putini il recunosc dar pana la urma e ca si un medicament pe care il putem procura foarte simplu si usor fara sa ne coste nimic
ai foarte mare dreptate.realizam ca am gresit doar atunci cand pierdem persoanele dragi si multe alte momente din viata.felicitari pt articol!iti doresc sa ai parte de mult timp ca sa te bucuri de copilaria fiicelor tale si sa traiesti si tu din nou o alta copilarie.
Mare dreptate ai Morar! Sa lenevim!
Bine ai revenit. citesc cu placere la tine pe blog.
Ai mare dreptate nu mai avem nici timp sa lenevim, pentru ca ne aducem aminte ca mai aveam ceva de facut si uite asa uitam ca ne-am propus sa lenevim putin.
Mi-e lene sa recunosc ca melodia e super-tare.What a wonderful world va fi cand conectati la ritmul universal o sa cantam impreuna “desteapta-te romane”. Welcome back! Be good, not bad!
imi place ce scrii,abia azi am descoperit blogul tau.te astept cu subiecte tari in continuare si te admir mult!