Archive for the 'Manifest' Category

Filosofia lui ”ASA-S IO!”

Chiar trebuie sa se imbrace toti prezentatorii de divertisment tv in sacou, vesta si cravata? De ce sa ne luam in serios? Prefer sa arunc pe mine un tricou lalai, o pereche de jeansi rupti, ghetele sport si sa-mi spanzur de gat o esarfa uni, luata chiar din sifonierul ei.

De ce trebuie ma explic cand ”ma dau” cu o masina nemteasca? Nu-mi cereti mie explicatii, ci cocalarului care s-a ajuns dupa un schimb de terenuri si invarte la terasa aceleasi chei sau baiatului de Beller pe care ma-sa l-a intarcat la 18 ani, daruindu-i o astfel de masina. Si nu-mi spuneti ca te simti in sigur pe viata ta intr-o masina frantuzeasca cu bordul din plastic.

Nu mi-era rusine nici sa-mi parchez duminica, in Herastrau, Swift Sport-ul rosu la umbra unui Range Rover Vogue. S-ar putea sa te intalnesti maine cu mine in coloana, la semafor, iar prin geamul crapat, sa auzi Romanismele lui Puya. Iar daca ni se aliniaza planetele si ne vom intalni si poimaine sa nu te mire daca din cutia mea cu vise o vei auzi pe Diana Krall cantand “The boy from Ipanema”.

N-as putea sa-ti spun unde mi-am refacut mai strasnic zen-ul. S-ar putea sa fi fost boutique hotelul din dosul Domului din Milano sau, la fel de bine, camera modesta cu termopane albe din Cluj cu vedere la cotetul cu gaini al unei gospodarii din cartierul Gheorghieni. Nu trebuie sa ma spovedesc in fata nimanui de ce par arogant cand sunt timid, de ce am aruncate pe bancheta din spate si Ciao, si The Book Review, de ce imi cheltui si ultimii bani pe ceasuri manufacturate, dar sunt in stare sa apar la o receptie simandicoasa purtand unul de 200 de euro.

Incerc sa conjug in fiecare zi la persoana intai singular verbul “a nehotari”. In dimineata cand ma voi trezi cu pareri definitive si alegeri finale stiu ca nu mai am nicio sansa sa gasesc fericirea pana la asfintit.

Incearca sa te nehotarasti. Si raspunde-le intrebarilor hotarate din varful buzelor: “Asa-s io!”

Manifest pentru lene

Nu traim vremurile potrivite pentru a incita la puturosenie.  Dar sunt ferm ca asta e solutia care ne poate salva din abisul depresiei. Avem nevoie sa cumparam timp pentru noi. In ADN-ul nostru e scris sa tratam cu lene superficiala munca, iar placerile sa ni le facem in graba. Viata noastra are nevoie de un switch. Buna randuiala e alta. Se cuvine sa ne savarsim muncile cu mai multa iutenie si sa trandavim in fata voluptatilor.

Suntem poporul lui ”graba strica treaba, dar lenea o innobileaza”, stim doar sa impingem spre plus infinit orice deadline, oricat de indepartat ni l-am impune.  In schimb, facem parte din secta unde actul placerii e compus doar din orgasm, suntem tribalii pe pamantul carora a fost ucis preludiul.

Avem nevoie de lene. Azi nu mai traim placeri, ci rezumate de placeri. Ne iubim femeile cu repeziciune, iar preludiu a ajuns sa insemne desfacutul cataramei de la curea. Ne crestem copiii in pripa, ajungand sa le masuram trecerea anilor doar prin botezuri, taieri de mot, serbari scolare si bacalaureat. Parintii ne imbatranesc in fuga, nu stim sa le privim intelepciunea ridurilor si a parului carunt, ne dam seama ca au ajuns la apusul vietii doar cand alergam cu ei prin spitale. Ne cultivam prietenii prin SMS-uri de genul ”Ce faci?”, nu prin invitatii de genul ”Cand mai treci pe la mine?” Bem alcool prost si niciodata pur, mereu indoit cu apa sau energizante proaste, scoatem vinul la PET direct din frigider, si-l turnam din borcan direct pe gat, n-avem timp sa ametim bautura zeilor intr-un pahar semet, sa-l adulmecam si sa-i simtim buchetul pe cerul gurii. Am transformat cartile in bibelouri, le cumparam, dar nu le consumam, le rasfoim, dar nu le mai citim. in bistro-uri putea a barfa mitica in loc sa miroasa a cafea prajita. Iesim la carciuma ca sa mancam mult, nu pentru conversatie, shaormeria a inlocuit restaurantul pentru ca nu obliga nici la vorba, nici la maniere. Mancam ca sa fim satuli, caci am uitat ce ne spuneau bunicii: ”Sa-ti tihneasca masa!” Cand iesim din universul nostru, ne place sa pozam, nu sa admiram, sa vizitam, in nici un caz sa ne implinim.

Va ordon sa fiti mai puturosi. Ascultati-i pe batranii de la Black. It’s a wonderful, wonderful life…no need to run..

De ce m-am intors…

Pentru cele cateva sute de comentarii nemoderate de pe vechiul blog.

Pentru cele cateva zeci de subiecte nescrise in ultimele luni.

Pentru cele cateva minute neocupate din suma unei zile.

Pentru ca vreau sa umplu atat de multe sertare de text pana cand voi ajunge sa scriu la fel de bine ca Graydon Carter, editorul de la Vanity Fair. :-)

Continue reading ‘De ce m-am intors…’