Cantecul dintre saptamani

Intre saptamana trecuta si saptamana viitoare e o pauza. Un mic hotar pentru ca saptamanile sa nu se intalneasca si sa se vorbeasca sau, mai rau, sa se invete una pe alta la prostii. Cumpana dintre ”duminica tarziu’‘ si ”dis de luni” e un mic timp neinceput, dar si neterminat. Tehnic, e un timp mort. Spiritual, tine de tine sa-l faci ”timp viu”.

Eu mi-am umplut pauza dintre saptamani cu niste pusti din vestul Londrei. Canta de la 16 ani, iar anul trecut, pe la 20, le-a iesit primul album.

Punk is dead! Emo is sad! The XX nu sunt nici punk, nici emo, sunt exact armonia ce-a ramas dupa ce in muzica n-a mai fost absolut nimic de inventat.

Enjoy the ride!

Manifest pentru lene

Nu traim vremurile potrivite pentru a incita la puturosenie.  Dar sunt ferm ca asta e solutia care ne poate salva din abisul depresiei. Avem nevoie sa cumparam timp pentru noi. In ADN-ul nostru e scris sa tratam cu lene superficiala munca, iar placerile sa ni le facem in graba. Viata noastra are nevoie de un switch. Buna randuiala e alta. Se cuvine sa ne savarsim muncile cu mai multa iutenie si sa trandavim in fata voluptatilor.

Suntem poporul lui ”graba strica treaba, dar lenea o innobileaza”, stim doar sa impingem spre plus infinit orice deadline, oricat de indepartat ni l-am impune.  In schimb, facem parte din secta unde actul placerii e compus doar din orgasm, suntem tribalii pe pamantul carora a fost ucis preludiul.

Avem nevoie de lene. Azi nu mai traim placeri, ci rezumate de placeri. Ne iubim femeile cu repeziciune, iar preludiu a ajuns sa insemne desfacutul cataramei de la curea. Ne crestem copiii in pripa, ajungand sa le masuram trecerea anilor doar prin botezuri, taieri de mot, serbari scolare si bacalaureat. Parintii ne imbatranesc in fuga, nu stim sa le privim intelepciunea ridurilor si a parului carunt, ne dam seama ca au ajuns la apusul vietii doar cand alergam cu ei prin spitale. Ne cultivam prietenii prin SMS-uri de genul ”Ce faci?”, nu prin invitatii de genul ”Cand mai treci pe la mine?” Bem alcool prost si niciodata pur, mereu indoit cu apa sau energizante proaste, scoatem vinul la PET direct din frigider, si-l turnam din borcan direct pe gat, n-avem timp sa ametim bautura zeilor intr-un pahar semet, sa-l adulmecam si sa-i simtim buchetul pe cerul gurii. Am transformat cartile in bibelouri, le cumparam, dar nu le consumam, le rasfoim, dar nu le mai citim. in bistro-uri putea a barfa mitica in loc sa miroasa a cafea prajita. Iesim la carciuma ca sa mancam mult, nu pentru conversatie, shaormeria a inlocuit restaurantul pentru ca nu obliga nici la vorba, nici la maniere. Mancam ca sa fim satuli, caci am uitat ce ne spuneau bunicii: ”Sa-ti tihneasca masa!” Cand iesim din universul nostru, ne place sa pozam, nu sa admiram, sa vizitam, in nici un caz sa ne implinim.

Va ordon sa fiti mai puturosi. Ascultati-i pe batranii de la Black. It’s a wonderful, wonderful life…no need to run..

De ce m-am intors…

Pentru cele cateva sute de comentarii nemoderate de pe vechiul blog.

Pentru cele cateva zeci de subiecte nescrise in ultimele luni.

Pentru cele cateva minute neocupate din suma unei zile.

Pentru ca vreau sa umplu atat de multe sertare de text pana cand voi ajunge sa scriu la fel de bine ca Graydon Carter, editorul de la Vanity Fair. :-)

Continue reading ‘De ce m-am intors…’

Recensamantul Oamenilor Frumosi

Aseara Mi s-a facut dor. Mi-am intors Ochiul catre ei, firmituri ale Nimicului, cei care nasc vrajbe planetare, uitand ca i-am inzestrat cu iubire universala. Dar cand Mi-e dor, nu vad ura de iubire, nici armele de zambete, nici conspiratiile de imbratisari.  Aseara M-am uitat doar la ce Ma face mandru ca sunt ai Mei. Continue reading ‘Recensamantul Oamenilor Frumosi’

De ce am ales ZU?

Pentru ca s-a terminat era radiourilor care-si imprumutau numele din urmatoarele zone: buze, continente, “varsta ascultatorilor nostri”, stari pozitive, Che Guevara. Iertati-ma, dar botezul unui radio nu-i un joc cu Tari, Orase, Munti, Ape. Banuiesc ca nici Yang si Filo nu jucau T.O.M.A.N.A.P cand si-au numit jucaria Yahoo! Nici Page si Brin nu s-au sfiit de conventii cand i-au zis masinariei lor Google.

ZU nu-i nici prescurtarea de la Zona Urbana, nu vine de la “zurliu” si nu-i nici macar Zuzu la juma’ de litru. ZU e neterminat pentru ca nu vrem sa dam totul de-a gata, un brand la cheie, il lasam pe fiecare dintre ascultatori sa si-l construiasca singur, sa-l personalizeze dupa nevoile intime.

Tocmai pentru ca ZU nu-i previzibil, am putut sa mazgalim intrebarea “Who is ZU?” pe pancarte plimbate prin oras, pe cearsafuri intinse pe balcoanele din marile intersectii iar altii au preluat-o viral si au desenat-o pe zidurile triste ale orasului in forma de street art, sau cu frisca, pe trupurile incandescente ale iubitelor.

ZU nu e radio, desi il vei putea asculta din 29 septembrie pe 89 FM, in Bucuresti. ZU e vibratia strazii. Sprijina-te intr-o joi dimineata, pe la noua, de o coloana de la Romana. Il vei auzi. Diesel, injectie, claxon, sirena, scut de protectie lovind bordura, pornit de pe loc cu a doua, scartait de roti, frana violenta pe galben, sunetul de deschidere al Windows-ului, buzz-ul de pe mess, caraitul espressorului cand macina boabele, scrasnitul pietrei cand aprinde flacara brichetei, bazaitul scurt si ferm al copiatorului, “Ce, ba, ti-a luat ma-ta bulevard!?”, “Honey, mi-am luat Hermes, ca Vuitton au toate!”, “Atentie, se-nchid usile!”

Let’s do the ZU! Viata e un “perpetuum-zbarnaie”.